Saturday, April 26, 2025
Calin Georgescu
AcasăFACTUALFALS | Unele școli din Marea Britanie înlocuiesc Paștele cu Săptămâna refugiaților

FALS | Unele școli din Marea Britanie înlocuiesc Paștele cu Săptămâna refugiaților

Mai mulți utilizatori sugerează în social media că în Marea Britanie, sărbătorile de Paște ar urma să fie înlocuite cu Săptămâna refugiaților (exemple aici, aici, aici și aici) .

Aceste speculații vin în urma unei scrisori apărute pe rețelele sociale, în care directoarea școlii primare Norwood din Eastleigh, Marea Britanie, le-ar fi comunicat părinților că anulează o paradă și o slujbă de Paște din biserică locală. Decizia ar fi fost luată „în spiritul incluziunii și al respectului pentru diversele credințe religioase”.


Ce s-a întâmplat


Școala primară Norwood din Eastleigh și-a adaptat calendarul prin anularea a două evenimente publice tradiționale de Paște: parada bonetelor și slujba de Paște. 

Într-un răspuns pentru BBC, școala primară Norwood clarifică faptul că Paștele va fi sărbătorit în continuare, prin lecții de religie și adunări: „Pentru a fi clari, sărbătorim Paștele în școală și, la fel ca în cazul altor festivaluri religioase, copiii continuă să învețe și să sărbătorească Paștele atât din punct de vedere educațional în cadrul lecțiilor noastre de educație religioasă, cât și în cadrul adunărilor noastre pe parcursul întregii jumătăți de semestru”.

În răspuns, se menționează că școala nu are afilieri religioase. Prin urmare, a decis să nu viziteze biserica locală, și să sărbătorească „unde toți copiii pot participa și beneficia”.

Școala intenționează să organizeze Săptămâna refugiaților în iunie, pentru a promova diversitatea. Având în vedere faptul că săptămâna refugiaților are loc în iunie, Paștele, având loc în 20 aprilie, nu poate fi înlocuit cu aceasta. 

Este important de precizat că nicio altă școală din Marea Britanie nu a făcut vreun astfel de anunț. Nu există o decizie la nivel național. Afirmația că „unele școli din Marea Britanie înlocuiesc Paștele cu Săptămâna refugiaților” nu poate fi susținută de dovezi.


CONCLUZIE


Afirmația conform căreia mai multe școli din Marea Britanie înlocuiesc Paștele cu Săptămâna refugiaților este falsă. Singura școală menționată, Norwood din Eastleigh, nu a eliminat sărbătorirea Paștelui, ci doar a adaptat unele evenimente, menținând lecțiile și adunările dedicate acestei sărbători. În plus, Săptămâna refugiaților este programată în iunie, deci nu poate înlocui Paștele din aprilie. Nu există dovezi care să susțină că mai multe școli din Marea Britanie ar fi luat o astfel de decizie.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine

Most Popular

Recent Comments