Medicii de familii vor fi obligați să ofere servicii de vaccinare în noul cadru legislativ din domeniul medical, a declarat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, marți, 8 aprilie. Adrian Marinescu, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, a întărit ideea spunând că „nu poţi să fii medic antivaccinist. Înseamnă că nu eşti medic şi nu ar trebui să ai drept de liberă practică”.
„În noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie. În momentul de faţă sunt medici de familie care nu au contract cu casa şi capitole de vaccinare, ceea ce este impardonabil. Ea va deveni o obligativitate”, a spus Adrian Streinu-Cercel, la conferinţa ”Sănătatea – o componentă socială care a devenit domeniu de siguranţă naţională”.
Potrivit acestuia, scăderea ratei de vaccinare s-a înregistrat nu numai în România, ci şi la nivel internaţional.
„Am avut o experienţă cât se poate de neplăcută cu HPV (n.r. vaccinarea HPV). (…) A fost un fiasco. (…) Acum campania de HPV a început să meargă foarte bine. Este şi compensat şi încercăm să mai extindem compensarea până la vârsta de 26 de ani. Este valabilă şi pentru fetiţe şi pentru băieţi. (…) Dacă le spunem cât se poate de clar că dacă nu îţi vaccinezi copilul şi copilul dezvoltă boala, atunci tu trebuie să îi plăteşti spitalizarea, atunci cred că se schimbă puţin datele problemei. Dacă îi spunem că dacă nu vii la controale repetate şi te cheamă să îţi faci control regulat şi nu vii…îţi pierzi asigurarea de sănătate şi te pune la plată. (…) În Germania dacă nu te duci să îţi faci controlul, ai o problemă”, a explicat Streinu-Cercel.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Marinescu, a spus că un medic nu poate fi antivaccinist.
„Am constatat, spre surprinderea mea, în ultimele întâlniri care au fost cu medici, că nu toţi gândeau aşa, o minoritate, unii m-au speriat. Aveau o abordare mai mult decât cetăţeanul care este antivaccinist. (…) Nu poţi să fii medic antivaccinist. Înseamnă că nu eşti medic şi nu ar trebui să ai drept de liberă practică”, a arătat medicul.