Tatăl lui Bogdan Peșchir, Petrică Peșchir, a declarat că familia nu a știut niciodată cu ce se ocupa băiatul său. Familia Peșchir în Austria, unde Petrică Peșchir a fugit în timpul comunismului, în 1988. Bogdan este primul său fiu, ortodox, din prima căsătorie, și mai are alți 9 copii din alte două căsătorii. El a mai povestit la emisiunea “Dan Diaconescu Direct” că Bogdan a fost extrem de discret în toată perioada, transmite Romanian Global News comentând o știre de pe Știripesurse.
Petrică Peșchir l-a descris pe fiul său cel mare ca o persoană rezervată și discretă. Când a mers să-și vadă familia în Austria, Bogdan nu a pomenit nimic despre ce făcea în România. Rudele sale știau doar că lucrează în domeniul IT. Toată lumea credea că susținătorul voluntar al lui Călin Georgescu are o viață liniștită.
„Domnule, când am auzit prima dată, cu prima dată când au fost polițiștii ăștia la ei la casă în Brașov, ne-a năucit pe toți. Bogdan e un copil liniștit de când e el și nu-i place să iasă în evidență, niciodată nu a ieșit în evidență pe străzi sau să arate el. Noi nici n-am știut ce face el. Noi n-am știut. Când a venit la noi în vizită în Austria, a făcut o tură a Europei și-a luat el niște luni, n-am știut nimic. Doar atâta că e bine, că a venit.”, a declarat Petrică Peșchir în emisiunea lui Dan Diaconescu.
Bărbatul a povestit că și-a dat seama foarte târziu cu ce se ocupa fiul său și a fost de-a dreptul șocat.
„Ne-am bucurat toată familia acolo și am făcut poză împreună, copiii fericiți că a venit fratele lor mai mare. O bucurie grozavă că a stat câteva zile pe la noi, iar s-a dus, seara a venit. Dar nu am știut nimic din ce face el, că face training, știam că lucrează în IT și asta. Dar nu-i tipul de om care să dea, să se laude. Nu s-a lăudat cu absolut nimic. Ne-am mirat așa că am văzut ce mașină are. Deci pur și simplu ne-a blocat pe toți și, bineînțeles, s-a dus cu copiii la cumpărături, s-a dus cu ei peste tot. De-aia vreau să spun că noi n-am știut. Noi n-am știut toată familia. Deci nu numai noi din Austria, și cei din România n-am știut de lucrurile astea. După aia am aflat.
Bogdan are mai mulți frați. El e al 10-lea, da, el e cel mai mare.”, a mai spus Petrică Peșchir în emisiune.
Într-o ediție a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, Petrică Peșchir a vorbit pentru prima dată despre reacția familiei în momentul în care au aflat ce rol a avut fiul său în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.